dintre sute de clişee

– Uite o carte…
- Care, dom’le?
- Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare
- Cine a scris-o?
- Radu Paraschivescu
- Unde a apărut?
- Pe la Humanitas.
- Când?
- Păi, anu’ trecut.
- …
- Vezi şi tu, intri într-o librărie, o cauţi pe acolo, ori îţi pică în mână prin vreun anticariat. Stai liniştit, la finalul lecturii constaţi că nu te-ai păcălit şi nu ai niciun motiv să te bosumfli. Dimpotrivă.

Ştim din titlu la ce trebuie să ne aşteptăm, constatării iniţiale în loc să fie lucrul de evitat, clişeul devine pilon, element de recunoaştere, garanţie a adecvării. Dacă ai trecut la timp prin toate clişeele, se cheamă că esti bine ancorat în chestiune şi poţi dezvolta comportamente mecanice. Poţi da răspunsuri şablon la întrebări-şablon îi urmează o investigaţie riguroasă şi plină de ironie a infirmităţilor limbajului cotidian. Lămurirea unui clişeu filozofic folosit îndesosebi de fotbalişti sună aşa: Viaţa merge înainte pentru că aceste trei cuvinte sunt pansamentul cel mai la îndemână pe rana unei înfrângeri sau a unei decepţii. În banalitatea lor rotundă, ele vestesc că învinsul e decis să se scuture şi să continue, oricât de puternică a fost lovitura şi oricât de nefericite urmările.

anarhie pură

Ştiu că, de curând, s-a lansat Apărarea invocă nebunia, eu, însă, am citit Anarhie pură, prin urmare, câteva rânduri despre ea… una, două, trei… optspresece povestiri scurte, Woody Allen generează un fir epic minim ca pretext pentru … iar zeci/ sute de replici memorabile, şocante, unele ofensatoare. Mai ceva ca la alte cărţi, e necesară o lectură atentă, uneori sunt prea multe anecdote şi întorsături în decursul câtorva rânduri, chiar şi aşa, n-am gustat toate fazele alea care au legătură cu breasla de scenarişti şi protagonişti din lumea filmului. Ok, e lucru ştiut că, la nivel speculativ-ficţional, se poate spune orice, atâta vreme cât nu devii neexpresiv. De fiecare dată când aud numele lui Woody Allen, sunt curios ce urmează, ce asociaţii neobişnuite, bizare, geniale a mai găsit. Grupul eroilor din Anarhie pură e unul pe măsura titlului: căutători asidui ai forului interior, bandiţi legendari, regizori şi actori contrafăcuţi, impresari şi agenţi şmecheri, inventatori, detectivi particulari, copişti-creatori de psalmi, compozitori plagiatori, dădace demente, copii nepricepuţi la cuburi, personaje Disney, etc.

Nu mă pot abţine, pentru plăcerea proprie, redau câteva texte care m-au amuzat mult:

Subiectul lor de conversaţie preferat e bârfa. (pag. 66)

…atunci când Alma îi spune te iubesc lui Wittgenstein, el face o analiză gramaticală a propoziţiei şi respinge fiecare cuvânt. (pag. 114)

preachy

– Glumele pe care mi le-ai scris la strângerea de fonduri pentru Mitt Romney au fost excelente.

– Alea n-au fost glume. A fost un apel pentru întoarcerea la bun simţ şi decenţă.

– S-a râs mult la ele.
(30 rock)

remarca zilei

Asta căutam: Când trebuie să duc la bun sfârşit o treabă pe care mi-am asumat-o de nevoie sau de plăcere, de-abia m-am apucat de ea, şi totul mi se pare important, totul mă atrage în afară de ea. (E.M. Cioran – Mărturisiri şi anateme, traducere din franceză Emanoil Marcu, Humanitas, 2002)

the book of eli

Trecut cu mult de miezul nopţii, am văzut Book of Eli, slab slab, foarte slab. Nu voi nega – Denzel este negru. Atrage încasari foarte bune, dar oare, pe plan internaţional, negrul vinde? Despre asta a fost vorba. Studiourile au fost nevoite să facă numeroase calcule, a zis unu’ din regizori pentru New York Post. (spre deosebire de alte producţii, the book of Eli beneficiază de doi fraţi-regizori. Produsul final ne face să spunem cu emfază: bă, fraţi sunt sigur!!) Mânuind cu dibăcie maceta, dar şi puşca, dezinvolt cu pistoalele, bun trăgător cu arcu’, între două-trei-patru lupte şi grija de a-şi asigura hrana şi apa necesară supravieţuirii, Eli învaţă Biblia pe de rost… e la fel cu a spune că Stevie Wonder a citit-o din scoarţă în scoarţă, dar asta nu se poate… pentru că amândoi sunt de culoare. Stai, dom’le, că e ficţiune, nu te ambala, la fel ca Adevăratul mormânt al lui Isus, documentarulul lui James Cameron care sustine că se bazează pe una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din lume. (Echipa lui James Cameron a lansat ipoteza ca Iisus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena, iar personajul cu numele de Judah ar fi chiar fiul lor. O prezumţie de bun-simţ ne-ar face să credem că supoziţia cu valenţă revelatorie s-a întrezărit pe platourile de filmare ale peliculei Terminator 2: Judgment Day).

răutatea zilei

M-am familiarizat cu crizele emoţionale ale femeilor studiind banda desenată Cathy. (Rules of Engagement)

soviet creative

celda 211

Calmează-te tinere, în patru zile te obişnuieşti….

Juan Oliver urmează să fie gardian într-un penitenciar de maximă securitate, înainte de a-şi lua slujba în serios, sub atenta supraveghere a viitorilor colegi, vede cum stau lucrurile pe acolo… de rahat… se ‘nţelege, asasini, psihopaţi, reputaţi pentru care, în general, nimeni nu face vreo cerere să îi cunoască.

Se plictisea acasă şi a venit să se recreeze.

În timp ce efectua turul închisorii, pe neaşteptate, se pune în mişcare ditamai revolta şi conducătorul ei e unu’ greu impresionabil cu nume semnificativ (Malamadre = mamă-rea) şi înfăţişare pe măsură, genu’ skinhead, muşchi, plus conduită aparte. Se pare că Louis Tosar, interpretul personajului amintit anterior, a atras atenţia prin maniera lui de a-l interpreta pe răufăcător, aşa că, în cadrul festivalului Goya, i-a condiţionat p’ ăia din comisia cu specialişti să îi acorde premiu’… pentru cel mai bun actor.

- Eşti un nemernic, Chiloţel. Ştii, nu-i aşa?
- Fac şi eu ce pot.
- Faci ce poţi, chiar mai mult.

jackie brown

Din ce am citit pe net, Jackie Brown e singurul scenariu al lui Tarantino după o sursă literară, romanul Rum Punch (1992) al lui Elmore Leonard. Ingrediente: personaje originale, actori unu’ şi unu’ care întrec acţiunea (după unii, nu prea dinamică, după alţii, aşa… tocmai pentru a da impresia de real, verosimil), prin gesturi, interpretare, mimică. Ca în alte producţii ale regizorului american, motajul e realizat astfel încât cel care urmăreşte filmul să aibă acces la perspectivele eroilor, în cele din urmă, fiecare îl va suspecta pe celălalt, planurile se intersecteză, nimeni nu (mai) are încredere în cel de lângă şi e împotriva lui, în funcţie de faptele care se petrec, evenimentele pot evolua în direcţii diferite, soluţionarea: întorsături de situaţie, ţepe, împuşcături, sânge mai puţin ca în alte filme ale lui Tarantino, coloană sonoră de excepţie, aşa ceva:
- Melanie unde e?
- Chiar asta am vrut să zic. Tot m-a bătut la cap. Mă cicălea, ţipa că nu am lăsat-o să ducă plasa. A început să dea din gură şi mă tot freca… Că nu-mi aminteam unde am parcat maşina când am ajuns. Mă devora deja. Asta e rândul, Louis? Asta e rândul, Louis? Psihic, m-a dat gata.

joi în săptămâna patimilor

Îl trimite mama pe tata să cumpere covrigi: vezi şi tu, dacă nu are, vii înapoi.
- Doar nu rămân acolo, zice tata.

Săptămâna asta am citit Plânsul şi străpungerea inimii la Părinţii răsăriteni a lui Irenee Hausherr, acestea nu au de-a face cu evlavia şi cucernicia induse sau comportamentul emotiv, întristarea potrivit lumii era combatută, nu, plânsul nu înfloreşte într-un suflet slab şi nici într-o inimă moale, spune autorul, nu despre asta e vorba în carte, ea propune un succint inventar al unor importante texte patristice cu privire la această temă şi pătrunzătoare consideraţii auctoriale.